Reglementări privind consumul de alcool la volan

17/06/2020Noutăți

alcooltest-2.jpg

Reglementări privind consumul de alcool la volan

17/06/2020 Noutăți

Consiliul European pentru Siguranța Transporturilor (ETSC) susține că ar trebui să existe o limită uniformă de alcool pentru șoferii din întreaga Uniune Europeană. Comisia Europeană consideră necesară o schimbare și are deja un plan de acțiune pentru îmbunătățirea siguranței rutiere.

Există o campanie ETSC în curs, în care Consiliul solicită introducerea unei limite de alcool uniforme pentru șoferii din toate țările UE. Instituția susține că limita ar trebui să fie zero.

Conform ETSC, fiecare organism reacționează diferit la alcool în funcție de vârstă, greutate, sex, metabolism, niveluri de stres etc. Prin urmare, pentru siguranța utilizatorilor de drumuri, o limită zero ar fi cea mai bună.

În prezent, există diferite restricții în vigoare în țările UE.

În timp ce în Marea Britanie, valoarea maxim admisă a alcoolemiei este 0,8, în Spania, Franța și Germania aceasta este 0,5 iar în Republica Cehă, Slovacia și Bulgaria, limita este de 0. Introducerea unei limite uniforme, spun reprezentanții CE, ar creşte siguranţa rutieră semnificativ, chiar dacă nu va rezolva definitiv problema conducerii în stare de ebrietate.

În acest context, Consiliul subliniază importanța supravegherii efective a poliției a șoferilor și a unei educații preventive adecvate.

Cererea Consiliului a fost susținută de asociația The Brewers of Europe, o asociație formată din 29 de asociații naționale de fabricare a berii din țările UE.

Sursa: https://trans.info/ro/comisia-europeana-are-in-plan-o-uniformizare-a-reglementarilor-privind-consumul-de-alcool-la-volan-165689


nord vest logo facturi-02

Romania (Bihor), Borș, 417075

Șoseaua Borșului, Nr. 118

Telefon: +40 259 410 711/12

Fax: +40 259 410 710

Email: office@nordvestcamioane.eu

Program: Luni - Vineri 8:30-17:00